Conversia zonelor industriale în centre culturale

La Sibiu International Performing Arts Market, una dintre discuții s-a concentrat pe modul în care ruinele industriale pot deveni motoare ale transformării culturale și urbane: Conversia zonelor industriale în centre culturale. Sub conducerea lui Constantin Chiriac, vizionarul din spatele agendei culturale a Sibiului, discuția a reunit pe artiști, arhitecți și lideri culturali care au împărtășit atât exemple unde lucrurile s-au aranjat favorabil culturii, cât și lupte continue pentru redefinirea sufletului orașelor lor.

Moderată de criticul de teatru și academician Octavian Saiu, dialogul a reunit în panel pe regizorul Cristian Mungiu; Anka Józsa, PhD, director de operațiuni și arhitect-șef al Operei de Stat Maghiare, decorată cu Crucea de Argint pentru Merit a Ungariei; Marton Horn, directorul House of Music Hungary; arhitectul Ștefan Adam; și Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” și fondatorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Puterea de a transforma visele în realitate

„Miracolul Sibiului este că realitatea a fost transformată într-un vis și că visul ne amintește de realitate”, a declarat Constantin Chiriac în timp ce a urcat pe scenă. Cuvintele sale au surprins spiritul unui om care și-a dedicat decenii întregi transformării unor situri industriale în spații vibrante pentru artă, comunitate și identitate.

Chiriac a detaliat transformarea fostelor spații industriale din Sibiu în Fabrica de Cultură, un complex care găzduiește acum patru spații de spectacol, inclusiv legendarul Faust Hall, Lulu Hall și Eugenio Barba Hall, echipate cu funcții precum o scenă rotativă cu dublă senzorialitate și configurații modulare capabile să găzduiască producții diverse, de la teatru Kabuki la spectacole experimentale.

„Pornim de la Fabrica de Cultură, care a devenit proprietatea Primăriei anul trecut”, a explicat Chiriac. „Am reușit să transformăm un spațiu industrial în patru locuri de spectacol, un spațiu în aer liber. Faust Hall a primit conținut, Lulu Hall a dezvoltat un alt spectacol Lulu, pe care l-am jucat, de asemenea, în întreaga lume.”

O călătorie dincolo de granițe: Faust în turneu

Constantin Chiriac a purtat publicul într-o călătorie internațională despre producția Faust, care a devenit un simbol al ambiției artistice, cucerind spații în care nimeni nu credea că teatrul ar putea ajunge.

„Multă vreme, când Faust a fost creat pentru Capitala Culturală Europeană, nu s-a crezut că va merge vreodată în turneu, dar a reușit să ajungă în cinci locuri”, a spus el. Locațiile erau neconvenționale: un depou de tramvaie în Frankfurt, un fost abator transformat în loc de spectacol lângă Edinburgh, spații industriale în Maribor și situri culturale neglijate în Budapesta și Bruxelles.

„În The Guardian a apărut un articol care spunea că oamenii și-ar vinde sufletul pentru a vedea un astfel de spectacol,” și-a amintit Chiriac cu mândrie evidentă.

Lecții din Budapesta: Centrul Eiffel

Anka Józsa, PhD, director de operațiuni și arhitect-șef la Opera de Stat Maghiară, și laureată a Crucii de Argint pentru Merit a Ungariei și a Certificatului Ministerial de Recunoaștere, a adus pe scenă povestea remarcabilului Centrul Eiffel din Budapesta. Această transformare culturală masivă a transformat o fostă fabrică de reparații locomotive într-un centru modern de spectacole și producție.

„Am vrut să mutăm toate atelierele noastre și, în același timp, să realizăm o funcțiune culturală, un centru cultural în clădire… Structura este foarte asemănătoare cu ceea ce folosea Eiffel,” a explicat ea.

În ciuda zvonurilor, Józsa a clarificat că Gustave Eiffel nu a proiectat clădirea, dar structura sa metalică amintește puternic de stilul său inginerești. Transformarea a rezultat într-un complex vast de 35.000 de metri pătrați, care găzduiește un teatru de cameră pentru spectacole baroce și experimentale, opt studiouri de repetiții, un studio de înregistrări pentru cea mai mare orchestră simfonică a Ungariei și ateliere artizanale construite de meșteșugari locali, cultivând un sentiment de apartenență.

„Prin această muncă, ei s-au simțit mult mai apropiați de acest proiect,” a spus Józsa. „A fost foarte important pentru ei să simtă că va fi al lor.”

Eforturile ei au relevat nu doar inovația arhitecturală, ci și un angajament profund față de implicarea comunității. „N-am comandat sau cumpărat niciodată o mașină,” a glumit ea. „Dar am cumpărat două locomotive… ca amintire a funcțiunii originale a clădirii.”

House of Music: arhitectura ca filozofie culturală

Reprezentând un alt triumf al peisajului cultural din Budapesta a fost Marton Horn, directorul House of Music Hungary. Manager cultural carismatic, Horn a împărtășit modul în care instituția pe care o conduce redefinește felul în care arhitectura și cultura pot să se împletească.

„Ideea principală a fost să păstrăm toți copacii și să încercăm să ascundem clădirea în parc, dar în același timp să păstrăm funcțiunea și să creăm spații intermediare,” a explicat el.

Proiectată de arhitectul japonez Sou Fujimoto, House of Music estompează granița dintre natură și spațiul construit. Fațadele sale din sticlă și structurile organice se integrează perfect în Parcul Orașului istoric, creând o atmosferă unică în care concertele, expozițiile și educația coexistă.

„Încercăm să conectăm prin educația muzicală cele trei straturi: expoziții, concerte și educația,” a spus Horn.

Printre caracteristicile sale se numără o expoziție interactivă permanentă care urmărește istoria muzicii europene, spații experimentale precum Soundome, cu sunet și vizualuri la 360 de grade, spectacole în aer liber care atrag comunitatea și peste 1.000 de evenimente anual, de la muzică clasică la pop. „Este minunat atunci când te afli într-o zonă de parc. Oamenii încep să folosească clădirea nu doar pentru spectacole, ci își doresc să meargă acolo ca într-un spațiu comunitar… și pur și simplu să se relaxeze și să bea o bere,” a adăugat Marton.

Reimaginând spațiul și societatea: viziunea arhitectului Ștefan Adam

Arhitectul Ștefan Adam, a cărui carieră profesională a fost marcată atât de apreciere, cât și de controverse ocazionale, a oferit o reflecție filosofică despre puterea transformatoare a spațiilor culturale: „Cultura poate schimba oamenii. Cultura poate schimba locuri, societăți. Cultura poate face viața mai bună pentru oameni.”

Adam a prezentat planuri pentru extinderea Fabricii de Cultură din Sibiu, concentrându-se nu doar pe spații artistice, ci și pe crearea de zone publice care să îmbine natura și patrimoniul industrial.

„Care este sufletul proiectului nostru? Este natura care face casă în armonie cu industria. Industria nu va dispărea, nici natura… dimpotrivă, natura va crește prin acea industrie.”

El a susținut că arhitectura și planificarea culturală trebuie să abordeze diviziunile sociale: „Cred că cultura poate face viața mai bună pentru fiecare dintre noi, atât individual, cât și colectiv. Dar tot ceea ce am spus că poate face cultura, poate face și politica.”

Cristian Mungiu: salvarea cinematografelor pierdute ale României

Regizorul Cristian Mungiu, a cărui muncă a ajutat la definirea Noului Val românesc în cinematografie, a oferit un memento sever despre pierderile culturale ale României: „Am pierdut cele 600 de săli de cinematograf pe care le aveam înainte de 1989. Astăzi, mai avem aproximativ 25 din 600 de spații.”

În haosul de după comunism, rețeaua cinematografică a României a dispărut. Cinematografele au fost privatizate, transformate în săli de bingo sau lăsate în paragină. Mungiu a petrecut decenii încercând să convingă miniștrii culturii: „Am întâlnit cel puțin 35 de miniștri ai culturii. De fiecare dată când se schimba ministrul, mergeam să-l văd, să vorbim despre aceste planuri. După un timp, am renunțat, pentru că până la a doua întâlnire nu mai era în funcție.”

Ca răspuns, Mungiu a dezvoltat conceptul „cultiplex”, o viziune pentru transformarea cinematografelor abandonate în centre culturale vibrante. „Am scris un proiect-concept despre cultiplex, adică despre cum am putea avea în centrele orașelor această idee de a trece de la ideea de consumism, ca la mall, la ideea de a consuma bunuri culturale.”

El își imaginează aceste spații reconvertite ca locații multifuncționale pentru teatru, film, expoziții, concerte și programe pentru copii. Deși eforturile sale au asigurat sprijinul Comisiei Europene pentru modernizări tehnice, statul român nu a implementat încă programul la nivel național.

„Îmi doresc foarte mult ca acest exemplu de bună practică de la Sibiu să arate cum, dacă punem laolaltă inițiativa și energia cuiva precum Constantin Chiriac, cu finanțarea pe care o putem obține, putem dezvolta un model care să fie preluat și să îl putem scala la nivelul întregii țări,” a încheiat Mungiu.

ADN-ul societății

Aducând discuția înapoi la esență, Octavian Saiu a rezumat miza: „Până când în România nu vom înțelege că nu este vorba doar despre bucuria unui spectacol, ci că este vorba despre o sursă de regenerare a comunității prin comuniune, totul va rămâne un vis.”

Saiu a insistat că ADN-ul societății este cultura, o forță la fel de vitală precum infrastructura sau industria. Și pentru a reuși, liderii culturali trebuie să renunțe la gândirea individuală, adăugând că: „Trebuie să încetăm să fim atât de narcisici, crezând că dacă suntem în teatru, nu putem învăța de la arhitectură; că dacă suntem în România, nu putem învăța ce se întâmplă în Ungaria.”