Cosmin Chivu, Bursa de Spectacole: „ Arta trezește emoții, publicul răspunde, iar întâlnirea se face undeva la mijloc”

Cosmin Chivu, regizor vizionar și profesor de actorie stabilit la New York, este una dintre vocile cele mai articulate ale teatrului contemporan cu rădăcini românești și ecouri internaționale. Moderator al Bursei de Spectacole din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), Cosmin Chivu construiește punți între artiști, producători și instituții culturale, susținând dialogul creativ și mobilitatea artistică la nivel global.

Născut în România, Cosmin Chivu a absolvit Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași în 1996, Chivu a explorat libertatea creației prin proiecte independente în Europa și a participat la un turneu în SUA, organizat de Institutul Cultural Român. Contactul cu lumea americană l-a determinat să își continue acolo parcursul artistic și academic.

După ce a revenit în SUA pentru a co-regiza un spectacol dedicat Revoluției române din 1989, a decis să rămână și a urmat un masterat în regie la University Actor Studio. În cariera sa americană, a fost ultimul asistent de regie al legendarului Liviu Ciulei pentru spectacolul Viața la țară, de Turgheniev, montat la New York University.

Cosmin Chivu s-a remarcat prin curajul viziunii sale regizorale și a fost invitat să monteze câteva dintre ultimele piese scrise de Tennessee Williams, considerate prea experimentale în timpul vieții autorului. Montarea piesei The Mutilated a fost elogiată de critica americană, devenind „critic’s pick” în The New York Times și Time Out New York și obținând o nominalizare la prestigioasele Drama League Awards în 2014, la categoria Best Revival.

Cariera sa regizorală include peste 50 de producții profesionale și universitare realizate în SUA, Austria, Anglia, Germania, Grecia, Italia, România și Thailanda. Din 2010, este profesor asociat la Pace University din New York, unde derulează o activitate pedagogică intensă și formează noi generații de actori și regizori. Spectacolele sale combină excelența artistică cu o profundă înțelegere interculturală, fiind adesea implicat în proiecte de schimburi teatrale internaționale.

În cadrul Bursei de Spectacole de la Sibiu, în calitate de moderator și curator, Cosmin aduce cu sine o experiență amplă, o viziune deschisă și o pasiune autentică pentru promovarea artelor spectacolului, relevantă și conectată la realitățile artistice ale lumii de azi.

„Cred că Bursa a ajuns la un potențial maxim, pentru că nu doar că ne este necesară, ci poate ghida generații întregi de artiști care nu mai știu încotro s-o apuce. Suntem într-un punct de cotitură, iar meseriile pe care le predăm azi s-ar putea să nu mai conteze mâine. Trebuie să creăm spațiu pentru transformare și să le oferim tinerilor șansa de a fi ei înșiși, fără să repete greșelile noastre.”

În primul rând, Bursa de Spectacole este un loc de întâlnire, un loc de întâlnire al artiștilor cu cei care îi ajută să ajungă în fața spectatorului. Noțiunea de „creative producer” este o noțiune nouă, cu toate că este o meserie foarte veche. Cineva cu o viziune se asociază cu cineva care poate pune acea viziune în valoare și o poate aduce în realitate.

Ceea ce lipsește, la ora actuală, este acea asociere, cum spun americanii, „match made in heaven” și un loc unde acești oameni se pot cunoaște. Cred că Bursa de Spectacole de la Sibiu, care știm cu toții că este un loc unic nu doar în România, ci și în această parte a Europei, reușește să aducă împreună aceste două entități esențiale ale artelor spectacolului.

Bursa a evoluat în strânsă legătură cu festivalul. De ce? Pentru că atunci când vin spectacole bune, când sunt programate producții testate de public în întreaga lume, care înseamnă ceva, acele personalități nu doar că aduc spectacolele respective, ci contribuția lor la bursă ridică și nivelul valoric, și cel creativ.

Cred că interesul pe care l-am creat și pe care l-am crescut ca pe un copil este acum la un nivel cel puțin satisfăcător, ca să nu ne lăudăm. Și cred că în momentul acesta, bursa este la un potențial maxim, pentru că nu doar că ne este necesară, dar poate salva nu doar o generație, ci și următoarele generații de artiști care, într-adevăr, nu știu încotro s-o apuce. Spun asta pentru că suntem, la momentul acesta, într-un punct de cotitură. Meseriile sau meseria pe care o predăm s-ar putea să nu mai aibă nicio importanță mâine. De aceea trebuie să deschidem o cale, să creăm spațiu pentru transformarea pe care o vedem și pe care trebuie să o păstorim într-un mod în care oferim noilor generații de artiști posibilitatea să se exprime, să fie ei înșiși și, în primul rând, să nu repete greșelile noastre.

Care este cel mai mare obstacol pe care l-ați întâlnit în dezvoltarea Bursei de Spectacole?

Cred că fricile personale. Viziunea bursei este una clară, modelele pe care le avem, multe dintre ele trec oceanul, sunt și ele clare. Dar frica de a accesa personalitățile pe care ni le doream ne-a făcut, poate, în trecut, să avansăm mai încet. Însă aceste frici au început să se piardă, iar acum țintim foarte sus.

Unde și cum se integrează artele performative în diplomația culturală?

Este o întrebare foarte importantă și complicată. Diplomația culturală trebuie să echilibreze dezvoltarea organică a artistului cu viziunea culturală a unui guvern, partid sau coaliție, care adesea vine cu bugete sau promovează valori care, în realitate, sunt perimate.

Diplomația culturală trebuie să înțeleagă că nu doar tânăra generație, ci și noile valori trebuie promovate. Trebuie lăsat spațiu pentru ca ceva nou să se întâmple. Iar cei care au puterea financiară trebuie să își acorde libertatea de a învăța din greșelile trecutului și, uneori, să apese butonul de „reset”.

Ai menționat bugetul — se mai poate face artă fără bani?

Nu cred. Se poate face artă cu o anumită sumă de bani, dar absolut fără bani nu se poate. Creativitatea este legată de mijloacele prin care producțiile ajung la public. Așa cum există o investiție în orice platformă de social media, trebuie creată și o structură pentru ca artiștii sau, cum le spun eu, „tinerii de toate vârstele” să se poată exprima și să pună în valoare ceea ce știu și simt.

Vedem adesea o separare între instituțiile culturale mari și antreprenorii culturali independenți. Care sunt punctele comune în ceea ce privește provocările lor?

Foarte interesantă întrebare. Cred că dorința de a face bine, de a accesa un public larg și de a renunța la un exces de accese sau exclusivisme care creează obstacole, aici sunt punctele comune. Dorința de a crea o comunitate, de a spune o poveste.

Pentru că, până la urmă, primele noastre amintiri sunt legate de povești. Știm bine că o poveste frumoasă ne liniștea, un film bun ne făcea să dormim mai liniștiți. Acel sentiment cald, de iubire, că există lucruri importante și frumoase în lume. Cred că ceea ce unește cele două comunități este mult mai puternic decât ceea ce le desparte.

Se observă o presiune tot mai mare asupra artiștilor de a justifica impactul social. Cum vezi acest lucru — ca oportunitate sau constrângere?

Ca o constrângere. Pentru că nu știm niciodată exact care va fi impactul social. Încercăm să îl prezicem, dar uneori acest efort ne limitează. Ne oprește să ne acordăm nouă și altora șansa de a greși, de a experimenta. Arta trezește emoții, publicul răspunde, iar întâlnirea se face undeva la mijloc. Acolo se creează spațiul dintre cele două forțe care trebuie să se echilibreze.

Ce înseamnă intersecționalitate în artele spectacolului?

Vorbim practic de o idee veche. Teatrul grecesc antic era construit în jurul unui spital, oamenii veneau să se vindece prin poveste, prin energie pozitivă. O mântuire prin artă.

Problema apare când vrem să ne arătăm, dar uităm de cel din fața noastră. Și atunci devine o stradă cu sens unic, iar asta nu funcționează niciodată.

Prea puțin. Este momentul ca zona academică să se concentreze pe viitor. Să renunțe la limbajul de lemn, care nu mai comunică nimic tinerilor. Sistemul universitar este corupt nu financiar, ci moral, legat de un trecut care nu mai funcționează. Sigur, datorăm trecutului multe, dar trebuie să învățăm din greșelile lui și să construim un viitor cu loc pentru toți.

Cum transformăm această poveste în resursă, și nu în documentare pasivă?

Prin accesibilitate. Cum poate un copil, poate talentat, poate nu, să aibă acces la ceea ce se întâmplă? Să încetăm să gândim cubic, să etichetăm, să judecăm. Să începem cu noi înșine, să ne uităm în oglindă și să ne întrebăm în fiecare dimineață: „Cum pot fi mai bun pentru comunitatea pe care o deservesc?”

În contextul global actual, ce e cu adevărat relevant pentru viitorul artelor performative?

Arta poate schimba prezentul și influența viitorul. Arta trebuie ridicată deasupra politicului. Investiția în artă e mai valoroasă decât orice investiție bancară. Trebuie să înțelegem că banii și politicul trebuie să fie în slujba artei, nu invers.

Având în vedere că tema festivalului este „mulțumesc”, tu cui mulțumești?

Ar trebui un an întreg pentru asta. În primul rând, domnului Chiriac pentru că a avut un vis și l-a făcut realitate. Îmi amintesc primul an când am venit la Sibiu, am văzut pescăruși și m-am întrebat: „Unde e marea?”. Domnul Chiriac, venit din nord-estul țării, este acel pescăruș care a venit aici și a făcut un lucru extraordinar, cu o echipă de profesioniști de primă clasă.

Mulțumesc și oamenilor care recunosc festivalul ca fiind parte firească din viață, care formează o familie, una unită, în care oamenii se înțeleg și creează o atmosferă extraordinară.