
Confluențe creative: schimb intercultural, risc artistic și reziliență comunitară într-o lume în schimbare
•
Această sesiune reunește lideri și reprezentanți ai festivalurilor internaționale de arte ale spectacolului și ai piețelor culturale din regiuni diverse pentru a discuta despre modul în care acestea pot acționa ca platforme pentru schimb intercultural, solidaritate artistică și reziliență comunitară. Prin studii de caz și dialog, participanții explorează cum răspund festivalurile provocărilor locale și globale – sprijinind artiști emergenți, construind audiențe incluzive și promovând rețele internaționale sustenabile într-un peisaj cultural din ce în ce mai complex.
Întâlnirea a reunit o varietate de voci de pe patru continente, fiecare aducând mărturii puternice despre rolul în schimbare al festivalurilor într-o lume incertă, moderată de Cosmin Chivu:
- Siri Løkholm Ramberg (International Fosse Festival / Det Norske Teatret, Norvegia)
- Criss Henderson (Chicago Shakespeare Theater, SUA)
- Maxime Robin (Carrefour international de théâtre de Québec, Canada)
- Richard Jordan (Richard Jordan Productions, Regatul Unit)
- Jørgen Knudsen (Black Box teater / Oslo Internasjonale Teaterfestival, Norvegia)
- David Kapan (The Provincetown Tennessee Williams Festival, SUA)
- Mazen El Gharabawy (Sharm El-Sheikh International Theatre Festival for Youth, Egipt)
- Miriam Prestøy Lie și Torkil Sandsund (Theatre Festival in Fjaler, Norvegia)
- Koray Alper și Eray Eserol (Teatrele de Stat din Turcia)
Moștenirea care prinde glas
Din Norvegia, Siri Løkholm Ramberg a explicat cum a evoluat International Fosse Festival, modelat de moștenirea lui Jon Fosse, dar extins cu teme legate de incluziune socială și programare internațională care creează o pluralitate de voci: „Am folosit expresia comitetului Nobel, ‘a oferi o voce celor cu dizabilități’, ca punct de pornire pentru a regândi scopul festivalului. Este vorba despre povești încă nespuse, voci care așteaptă să fie auzite și despre a aduce o lumină nouă asupra moștenirii lui Fosse prin pluralitate și incluziune.”
Festivalurile ca zone de coliziune culturală
Producătorul britanic Richard Jordan a subliniat urgența peisajului cultural contemporan. El a vorbit despre agilitate, autenticitate, acces și educație. A menționat și programe inovatoare, precum tineri infractori care au devenit lucrători în teatru sau producții realizate în spitale: „Festivalurile sunt despre supraviețuire. Despre agilitate. Este, probabil, cel mai important moment din istoria lor... Festivalurile sparg modelul ‘orașului de cinci minute’. Ele creează coliziuni. Și trebuie mereu să ne întrebăm: de ce trebuie să existe acest festival?”
De pe străzile din Chicago în 250 de parcuri
Criss Henderson, fondator și fost CEO al Chicago Shakespeare Theater, a explicat impactul studiului de cartografiere culturală realizat de Universitatea din Chicago și modul în care acesta a condus la crearea programului ‘Chicago Shakespeare in the Parks’, extins ulterior la nivelul întregului oraș în 250 de parcuri. El a reflectat asupra modului în care misiunea lor s-a schimbat prin implicarea în comunitate: „Ne-am dat seama că majoritatea locuitorilor nu veneau în centrul orașului, la clădirile culturale. Așa că am dus teatrul la ei. Așa a apărut ‘Chicago Shakespeare in the Parks’, iar acum este o inițiativă extinsă în 250 de parcuri... La unele reprezentații s-au auzit și focuri de armă. Dar contactul direct a dus la implicare și înțelegere.”
Curatoriere și complexitate în Norvegia
Jørgen Knudsen, de la Black Box teater, a subliniat importanța diversității curatoriale. El a vorbit despre asumarea riscurilor artistice, necesitatea unui echilibru între finanțările politice și culturale, și despre colaborarea cu Safe Muse în sprijinul artiștilor aflați în pericol: „Ceea ce rezonează pentru imigranții ucraineni s-ar putea să nu rezoneze cu clasa mijlocie norvegiană. De aceea invităm curatori invitați. Aceasta schimbă modul în care întâlnim publicul.”
Festivalul ca instituție și infrastructură
Din Egipt, Mazen El Gharabawy a prezentat o viziune de durată. A vorbit cu pasiune despre optimism, emanciparea tineretului, adaptările din timpul pandemiei și extinderea SETFI într-o rețea globală de media, academie și producție: „Trebuie să acționăm ca asociații profesionale. Nu este doar un festival. Este o rețea pentru producție, formare și diplomație. Artiștii tineri trebuie ghidați cu viziune, nu cu frică.”
Festivalul rescris în ritmul unui oraș de 900 de locuitori
David Kapan, directorul Provincetown Tennessee Williams Festival, a vorbit despre rescrieri creative, participarea afro-americană, înființarea unui institut pentru critici și regizori și motivul pentru care festivalul lor se transformă într-un model itinerant, ca răspuns la costurile locale în creștere: „Am găzduit peste 100 de artiști într-un oraș cu 900 de locuitori. Dar nu mai este sustenabil. Așa că ne transformăm într-un festival pop-up, organizând evenimente în Brazilia, Japonia și Cipru. Am creat și un institut postuniversitar pentru viitori critici, pentru că provocarea nu este doar producția, ci și interpretarea.”
Ascultare, disconfort, sprijin
Maxime Robin a reflectat asupra nevoii ca bărbații albi aflați în poziții de conducere să asculte cu adevărat, să iasă din tiparele confortului și să transforme festivalurile în spații care hrănesc intelectual, dedicate întâlnirii autentice și deschiderii față de comunitate. El a adăugat un moment de introspecție: „Ca bărbat alb, cred că rolul meu este să ascult mai atent, să provoc ideile fixe și să contribui la transformarea festivalului nostru într-un loc care hrănește, unde oamenii se pot întâlni și simți văzuți.”
Satul este festivalul
Miriam Prestøy Lie și Torkil Sandsund din Fjaler au transformat lipsa de infrastructură într-un avantaj. Au subliniat dezvoltarea infrastructurii comunitare, schimburile internaționale de tineri și festivalul ca un efort colectiv al satului: „Nu aveam nici măcar un hotel sau o scenă adecvată. Așa că am făcut ca întregul sat să devină parte din experiență. Am adus artiști internaționali să locuiască alături de localnici. Și satul a devenit festivalul.”
Teatru dus în munți
Koray Alper și Eray Eserol au descris un model unic de teatru mobil cu trenuri și camioane care aduc spectacole în sate izolate și regiuni de graniță, generând cluburi de teatru locale și participare comunitară: „Am transformat un camion într-o scenă mobilă și am dus teatrul până în cele mai îndepărtate sate de munte. Oamenii ne-au gătit, ne-au urmărit și și-au fondat propriile cluburi de teatru. Teatrul a devenit un dialog.”
Împreună, aceste voci au conturat un portret complex și curajos al festivalului contemporan de arte ale spectacolului, un spațiu în care rezistența, inovația și grija se împletesc. Pe măsură ce granițele artistice devin tot mai politizate și resursele mai limitate, festivalul nu mai este un lux, ci o necesitate. Un loc de reînarmare culturală într-o lume prea concentrată pe militarizare. Un loc, mai presus de toate, pentru întâlniri, așa cum au concluzionat invitații.